Trecutul - o istorie fără sfârșit

Oricât de mult ne-am strădui să evităm trecutul sau să-l ignorăm, în realitate nu putem fi total independenți de el pentru că acesta este o parte inseparabilă din noi. Trecutul ne modelează printr-un proces silențios, în timp ce noi încercam să modelăm prezentul. Psihanaliză își propune să exploreze timpul, în forma lui ireversibilă și felul în care acesta își exercită influența asupra existenței prezente.

La nivelul simțului comun trecutul psihic se constituie sub forma unor amintiri, reprezentări, imagini, fantasme, dorințe, mai mult sau mai puțin conștiente. Aceste conținuturi psihice sunt stocate permanent într-o parte a minții, de unde se manifestă neîntrerupt, transformate sau deghizate.

Psihanaliză gravitează  în jurul ideii de restaurare a trecutului, într-un demers atât de similar cu eforturile migăloase ale unui arheolog, care odată ce a descoperit o formă parțială cu sens într-un sit arheologic, încearcă în baza ei, să  recupereze sau să reconstituie obiectul în întregul lui. Efortul este complex și necesită răbdare, dar mai ales timp.

În procesul terapeutic, acest demers de reconstituire și recuperare ar fi echivalent cu  descrierea realității psihice anterioare din mintea pacientului sau reconstituirea unui proces temporal pornind de la un eveniment sau o stare trecută ca și cauză generatoare a condițiilor prezente.

Leonard J. Lamm în cartea sa "Ideea de trecut. Istorie, știință și practică în psihanaliză americană" distinge două idei importante în privință trecutului psihic și anume: (1) trecutul se păstrează și este intact în prezent, deci poate acționa ca agent cauzal al condițiilor prezente;  (2) reconstruirea trecutului echivalează în principiu cu identificarea de motive și cauze subiacente ale comportamentului prezent.

Trecutul este activ și acționează eficient în prezent. El continuă să fie păstrat în adâncimile psihismului, făcând ca lucrurile să se întâmple și astfel el este viu, dar imaterial și durabil.Trecutul este vehiculul care aduce cu sine maladia prezentului. Astfel, intervine ceva mai îndepărtat și reînvie în prezent, îl împinge înainte și înapoi preluând controlul, invadând cu conținuturile sale aici și acum. Dintr-o anumită perspectivă, Lamm consideră că o abordare psihanalitică eficientă, în ciuda faptului că reclamă o anumită reflecție dureroasă asupra trecutului personal, nu presupune refacerea, retrăirea, rememorarea, negarea, desfacerea sau suprimarea lui.Trecutul este ceva ce simțim, interpretăm și descifrăm. Este ceea ce țesem și fabricăm, precum și acel lucru de care ne amintim, pe care îl rememorăm, denaturăm și reinstaurăm.

 O tratare cu succes printr-o psihoterapie, implică dobândirea unui nou raport cu istoria personală, care să permită trecutului să devină trecut.