Terorismul, distructivitatea fără limite

"Omul este un ucigaș autentic", scria Erich Fromm in Anatomia distructivității umane. Evenimentele recente din Paris, când 12 ziariști ai publicației Charlie Hebdo au fost uciși și ceea ce a urmat după, dar și alte evenimente similare, întăresc acestă idee.  Este greu să înțelegem de ce un terorist acționează atât de violent atacând, de cele mai multe ori, fără să-și aleagă victimele. De fapt victima este una colectivă, prin șocul, spaima, teroarea, durerea, insecuritatea, confuzia trăită in general. Trauma se propagă prin contagiune. 

Ne desparte iremediabil o prăpastie psihologică, culturală, socială, religioasă și valorică de cei ce aleg să comită astfel de gesturi. O distanță atât de mare face greu de explicat, aproape imposibil de înțeles, logica functionarii lor. Ce îi motivează și ce îi face atât de imprevizibili și greu de anticipat comportamental? Suntem departe de a-i înțelege.

Conturarea profilul psihologic al teroristului și al felului în care mintea lui funcționează, este un demers complex și delicat, iar o încercare de răspuns, de ce unii oameni devin teroriști este, oricum ar fi, inacceptabilă. Ne șochează agresivitatea fără limită la adresa unor semeni aleși la întâmplare, ne surprinde gestul de renunțare la sine, ne înspăimântă că cineva produce atât rău în numele binelui, oricum s-ar numi.

Ce ar putea sta în spatele unui astfel de gest? Ce îi face pe unii oameni să aleagă să devină teroriști? Care sunt motivațiile lor?

O posibilă explicație mai largă ar putea avea legătură cu ipoteza frustrare - agresiune, conform căreia orice frustrare duce la agresiune și orice comportament agresiv are la bază o frustrare.

Dintr-o perspectivă psihopatologică, pacienții borderline, paranoizi sau antisociali prezintă la nivel intrapsihic structuri de organizare internă similare cu profilurile celor care comit atacuri teroriste. Mai concret, asta înseamnă sentimente de omnipotentă, elemente psihotice, resentimente, instabilitate emoțională cu treceri de la iubire și ură și invers într-un timp foarte scurt, guvernați de factori declanșatori aproape insesizabili, la care se adaugă, în mod paradoxal, o frică inconștientă de moarte. 

Printre preocupările celor care ajung să comită atacuri teroriste, injustiția socială este o temă frecventă, ce nu rămâne la nivelul dezbaterilor sau schimburilor de idei, ci ajunge să fie exprimată violent. Traiesc cu ideea că inamicii lor au făcut un rău atât de mare, încât trebuie să plateasca cu orice preț.

Organizați in celule și funcționând matricial, își aleg un leader inteligent și carismatic. Cel mai adesea acesta se află într-o etapă dificilă din viață - frustrări sociale, deziluzii profesionale, cu o viață personală în derivă. Dintr-un motiv sau altul, el este investit și recunoscut de grup ca un leader în care sunt puse toate speranțele, iar la rândul lui îi face să se simtă speciali în lupta ce o poartă pentru cauza lor. În grup, deciziile cu grad mare de risc se iau mult mai ușor pentru că acesta este împărțit, iar teama de eșec este asumată și trăită diferit. Dacă grupul devine mai radical, individul la rândul lui se radicalizează din cauza presiunii care este exercitată asupra lui.

Individul se subordonează grupului și leaderului acestuia. Coeziunea este singura opțiune dezirabilă. Grupul, prin acțiunile lui, poate dezumaniza individul și îi poate reduce până la anihilare identitatea individuală, ceea ce explică inițial tranziția de la un activism social, militantism și fanatism, marcate de susținerea ideilor și convingerilor într-un fel foarte ferm, până la terorism sau martiraj, când agresivitatea ia forme exacerbate, fiind îndreptată către alții sau către sine însuși.

În cazul martirajului, un aspect particular ce împiedică un eventual refuz sau revenire asupra deciziei, după încredințarea misiunii, este rușinea și umilința. Un alt aspect particular este dat de faptul că un astfel de gest îi deschide sinucigașului drumul către o viață cu sens, care, paradoxal, nu poate veni decât împreună cu propria-i moarte.

Postat:

12 Ianuarie 2015

Postează un comentariu

Search form

Autor

Oare ce se întâmplă cu acele părți ale vieții noastre pe care nu apucăm să le...