Postat de:

Viorel Nedelcu

pe 12 Ianuarie 2015

"Omul este un ucigaș autentic", scria Erich Fromm in Anatomia distructivității umane. Evenimentele recente din Paris, când 12 ziariști ai publicației Charlie Hebdo au fost uciși și ceea ce a urmat după, dar și alte evenimente similare, întăresc acestă idee.  Este greu să înțelegem de ce un terorist acționează atât de violent atacând, de cele mai multe ori, fără să-și aleagă victimele. De fapt victima este una colectivă, prin șocul, spaima, teroarea, durerea, insecuritatea, confuzia trăită in general. Trauma se propagă prin contagiune. 

Ne desparte iremediabil o prăpastie psihologică, culturală, socială, religioasă și valorică de cei ce aleg să comită astfel de gesturi. O distanță atât de mare face greu de explicat, aproape imposibil de înțeles, logica functionarii lor. Ce îi motivează și ce îi face atât de imprevizibili și greu de anticipat comportamental? Suntem departe de a-i înțelege.

Conturarea profilul psihologic al teroristului și al felului în care mintea lui funcționează, este un demers complex și delicat, iar o încercare de răspuns, de ce unii oameni devin teroriști este, oricum ar fi, inacceptabilă. Ne șochează agresivitatea fără limită la adresa unor semeni aleși la întâmplare, ne surprinde gestul de renunțare la sine, ne înspăimântă că cineva produce atât rău în numele binelui, oricum s-ar numi.

Ce ar putea sta în spatele unui astfel de gest? Ce îi face pe unii oameni să aleagă să devină teroriști? Care sunt motivațiile lor?

O posibilă explicație mai largă ar...

Citeşte tot articolul
Postat de:

Andreea Oprea

pe 16 Decembrie 2014

Agresivitatea verbală, în forme mai subtile sau foarte directe este foarte prezentă în viața de zi cu zi în familie, la scoală sau la serviciu. Agresivitatea verbală îmbracă o varietate de forme: atac la adresa caracterului sau competenței unei persoane, insultă, tachinare, ridiculizare sau amenințare acompaniate de o expresie facială și un ton al vocii care îl pot face pe interlocutor să se simtă amenințat sau nesigur.

Studiile profesorului Dominic Infante de la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universiții Kent au relevant câțva factori care susțin predispoziția pentru agresivitatea verbală: ostilitatea reprimată (copiii expuși agresiunilor verbale și ostilității tind să dezvolte comportamente similare mai târziu în viață), învățarea socială, disprețul sau desconsiderarea față de interlocutor și încercarea de a impune un punct de vedere, compensând lipsă argumentelor.

De multe ori cei care agresează verbal se simt perfect îndreptățiți sムprocedeze astfel, neconstientizând că nu aduc prejudicii doar celor agresați, ci și lor înșiși. Ei pot fi percepuți, drept impulsivi, nedemni de încredere, lipsiți de empatie și chiar de competență.

Vărsarea furiei sau ostilității asupra celorlalți, deși poate părea justificataă nu conduce la rezolvarea problemelor ci mai degrabă îi motivează pe aceștia să răspundă la fel.

Cercetările indică faptul că agresivitatea verbală se poate transforma în agresiune fizică și chiar în lipsa acesteia produce efecte nocive similare (rănirea sentimentelor, iritare, jenă, furie, deteriorarea relațiilor)....

Citeşte tot articolul
Postat de:

Cristina Crintea

pe 8 Decembrie 2014

„Am fluturi în stomac ", „am un nod în gât", „m-am simțit ca un sloi de gheață”. Vă amintiți de câte ori ați spus sau ați auzit în jurul vostru aceste fraze? 

Multe evenimente din viața noastră de zi cu zi declanșează puternice reacții emoționale. În ciuda omniprezenței unor astfel de experiențe este, uneori, dificil să ne găsim cuvintele potrivite pentru a le descrie. Adesea zugrăvim emoțiile noastre prin metafore. În ciuda a ceea ce știm intuitiv despre emoții și a importanței lor evidente în viețile noastre, am putea avea unele dificultăți în găsirea exactaă a cuvintelor potrivite, în momentul în care ni se cere să le descriem sau să le definim. 

Una dintre metaforele utilizate atunci când vorbim despre rațiune și simțire este cea stăpân - sclav: înțelepciunea rațiunii care controlează ferm impulsurile periculoase, emoțiile pe care le suprimă, le canalizează sau le armonizează.

Metafora stăpân - sclav afișează în primul rând rolul inferior al emoției, ideea că emoția este în sine primitivă, mai puțin „inteligentă”, o „bestie” care poate fi cu greu stăpânită, mai puțin de încredere și mai periculoasă decât rațiunea, și, prin urmare, trebuie să fie controlată de aceasta. Însă, fără emoții, noi, oamenii, am avea prea puține cuvinte de vorbit și nici un motiv special pentru a ajunge unii la alții. Afectele motivează nevoia noastră de a ne juca și de a vorbi. Emoțiile încurajează oamenii să sape „adânc în sufletele” lor, să găsească empatie, să își comunice preocupările majore cu sinceritate și să spere că sentimentele lor profunde vor fi împărtășite...

Citeşte tot articolul