Cele șapte probleme esențiale în adopție

În 1982, Deborah Silverstein și Sharon Roszia au dezvoltat conceptul celor “Șapte probleme esențiale în adopție”, prin care își propuneau să conteste abordarea tradițională în domeniu. Potrivit vechii teorii, a fi adoptat nu reprezenta nimic diferit față de a crește în familia de origine. Or, Silverstein și Roszia au arătat că toți cei implicați în adopție se confruntă cu aceleași  șapte probleme: pierdere, respingere, vinovăție/rușine, durere, identitate, intimitate și control, manifestate în moduri diferite.

Iată, în rezumat, ce sentimente și stări poate provoca adopția tuturor celor implicați – copii, părinți naturali și părinți adoptivi:

COPILUL ADOPTAT

PIERDERE

Se teme de abandon.

Este expus pierderii moștenirii biologice, culturale și genetice.

Are tendința de a atașa foarte ușor și de a deveni dependent de o persoană.

RESPINGERE

Interpretează adopția drept o respingere, pentru că, inițial, a fost abandonat, deci nedorit.

După trauma respingerii inițiale, simte nevoia să fie cel ales, în orice conjunctură.

Are probleme privind stima de sine.

Anticipează orice formă de respingere - uneori în mod greșit – și chiar o provoacă, în scopul de a-și confirma percepția.

VINOVĂȚIE ȘI RUȘINE

Crede că este ceva greșit în legătură cu el și că-și merită soarta.

Se simte diferit și acest lucru îl rușinează.

Crede că părinții naturali au fost răi, prin urmare este și el.

Simte multă furie.

DURERE

Durerea neglijată în copilărie sau reprimată ca adult poate duce la depresie și la comportamente de disimulare.

Poate suferi din cauza inadapabilității în cadrul familiei adoptive.

IDENTITATE

Lipsa informațiilor despre originea lui poate îi afecta identitatea.

Și-ar putea căuta identitatea în sarcini timpurii sau în comportamente extreme, pentru a crea un sens al apartenenței.

INTIMITATE ȘI RELAȚII

Se teme de relații strânse, simțind riscul retrăirii pierderilor dinainte.

Se teme de posibile relații sexuale incestuoase, întrucât nu-și cunoaște rudele adevărate.

CONTROL

Simte că nu are control asupra propriei vieți, deoarece nu a luat parte la decizia de-a fi adoptat, iar asta i-a influențat definitiv existența.

Are capacitate scăzută de autocontrol.

Își asumă greu responsabilitatea pentru propriile acțiuni.

 

PĂRINTELE NATURAL

PIERDERE

Gânduri obsesionale în legătură cu copilul pierdut.

Se izolează de lume.

Dorința de autopedepsire îl conduce spre propria devalorizare, mergând până la schimbarea totală a imaginii de sine, a aspectului exterior sau chiar a trupului (poate slăbi sau îngrășa peste măsură, se poate îmbolnăvi etc.).

Vinovăția îl împinge să iasă din orice relație care îl face să se simtă bine sau îi oferă un beneficiu.

RESPINGERE

Se respinge pe sine, considerându-se  iresponsabil și nedemn pentru că a permis adopția.

Se așteaptă ca persoanele din jurul lui să îl respingă și, uneori, poate chiar determina asta.

VINOVĂȚIE ȘI RUȘINE

Simte rușine și vinovăție pentru abandonul copilului.

Crede că este judecat de către cei din jur.

De multe ori, consideră că este autorul unui act imoral și reprobabil.

DURERE

Pentru că se consideră vinovat, își trăiește durerea, cel mai des, în interior.

Simțul rușinii îi blochează acțiunea durerii.

Nu are ritualuri de jelit.

IDENTITATE

Copilul abandonat va rămâne parte a idententității lui, definindu-l, chiar dacă nu își dă seama de acest lucru.

Stima de sine, sentimentul sinelui, autoaprecierea sunt diminuate.

Viitoarele intenții parentale vor fi afectate.

INTIMITATE ȘI RELAȚII

Intimitatea - ca și ideea de-a avea o relație importantă - poate echivala cu pierderea (pentru că a trebuit să accepte o pierdere atât de mare în urma unei astfel de relații).

CONTROL

Vede renunțarea la propriul copil ca pe un eveniment incontrolabil de separare.

Poate pierde orice speranță de a fi mai bun, prin urmare întrerupe efortul de dezvoltare personală și de autoactualizare.

 

PĂRINTELE ADOPTIV

PIERDERE

Infertilitatea echivalează cu pierderea sinelui și a continuității

Nesiguranța privind  drepturile asupra copilului duc la frica de pierdere și la supraprotecție.

RESPINGERE

Se poate simți ostracizat din cauza dificultăților sau a neputinței de a procrea.

Pot să apară probleme în relația de cuplu deoarece, adesea, cel puțin unul dintre parteneri îl consideră vinovat pe celălalt pentru incapacitatea de a procrea.

VINOVĂȚIE ȘI RUȘINE

Se simte rușinat pentru infertilitate.

Poate să creadă că incapacitatea de proceere este un blestem ori o pedeapsă.

DURERE

Plânge pierderea copilului imaginar.

Durerea nerezolvată poate bloca atașamentul pentru copilul adoptat.

Poate resimți durerea copilului adoptat ca respingere.

IDENTITATE

Experimentează un simț diminuat al continuității sinelui.

Se confruntă cu un “handicap de rol” – sunt părinte / nu sunt părinte.

INTIMITATE ȘI RELAȚII

Durerea nerezolvată a pierderii (este vorba despre pierderea speranței de-a avea un copil natural) poate duce la probleme maritale sau de intimitate.

Poate evita apropierea de copilul adoptat pentru a evita pierderea sa.

CONTROL

Experiențele adopției pot duce la “neajutorarea învățată”, epuizantă prin sentimentul că “orice vei face, nu te poți ajuta singur”.

 

Postat:

23 Noiembrie 2014

Postează un comentariu

Search form

Autor

Drumul nu există. El se face mergând   (inscripție pe Camino de...
0723 161 832

Articole asemănătoare

Momentan nu exista articole...