Postat de:

Andreea Pandelache

pe 20 August 2020

În mitologia greacă, tânărul Icar, în zborul lui spre Soare, apropiindu-se prea mult de căldura și lumina acestuia, se prăbușește înapoi pe Pământ.  Pentru această călătorie, Icar avea aripi improvizate, construite și lipite artificial, cu care s-a apropiat prea mult de Soare, fascinat fiind de acest zbor eliberator.

Cred că această poveste mitologică are două învățăminte: cum ne construim aripile cu care ne propulsăm în călătoria spre „Soare”  și dacă atunci când mergem spre pozitiv, spre luminos, spre solar, suntem siguri că o facem fără să fim propulsați de fuga de părțile noastre întunecate.

Metafora nu este despre limitările ființei umane și nici despre faptul că nu putem  să țintim prea înalt. Este despre cum ne construim aripile pentru zborul și călătoria noastră. Atunci când aripile ne sunt improvizate superficial, adică nu sunt conectate cu identitatea noastră, cu valorile și resursele noastre, când sunt construite cu gândul de a zbura doar că să ne alimentăm ego-ul și mândria, atunci ele nu ne pot susține cu adevărat, pe durata întregii călătorii.

Fiecare dintre noi este un Icar, în căutarea părților luminoase, solare din noi. Doar că atunci când o facem fără să ne uităm cu curaj, cu deschidere spre părțile noastre negative, care de fapt reprezintă un acces la resurse  noastre interioare, e posibil să nu ajungem unde ne dorim. Întrebarea este cât curaj avem să recunoaștem ce simțim, ce credem, cât de autentici suntem în primul rând față de noi și implicit și față de ceilalți.

Dorința de...

Citeşte tot articolul
Postat de:

Viorel Nedelcu

pe 25 Mai 2016
“Un vis neinterpretat este ca o scrisoare necitită" stă scris undeva în Talmud. O idee care sugerează o preocupare foarte timpurie pentru întelegerea viselor.
 
Visul ne fascinează şi rămâne o mare enigmă, pentru că este o ghicitoare pe care mintea noastră o construieşte şi o serveşte din categoria analyze this. Dar asta se întâmplă  pentru că ceva din mintea noastră nu poate fi spus decât în felul acesta.
 
Atemporal, greu de plasat în spaţiu, criptat, visul rămâne una dintre cele mai enigmatice, magnifice, terifiante creaţii ale minţii noastre, care cu greu  poate fi descifrat şi înţeles.
 
Cui oare nu i s-a întâmplat, ca după ce s-a trezit, să nu îi fie stârnită curiozitatea sau din contră, să fie tulburat de visul avut, să nu fie mistuit de căutare de sensuri, să simtă nevoia să vorbească cu cineva? Fie doar să-l spună şi nimic mai mult, pentru că povestindu-l, ne găsim liniştea, chiar dacă înţelesurile se lasă aşteptate, iar uimirea nu ne părăseşte.
 
Are toate ingredientele unui film: loc de desfăşurare cel puţin ciudat, scenariu care evoluează neaşteptat, uneori chiar haotic, stranietate, cu senzaţia de a fi ajuns chiar în alt film, dificil de plasat în timp, contradictoriu, emoţie intensă, personaje atipice, suspans, criptat şi lipsit aparent de sens. De fapt, toate acestea îl fac să rămână unul dintre cele mai enigmatice, terifiante şi magnifice creaţii ale minţii noastre.
 
Dar oare cum se...
Citeşte tot articolul
Postat de:

Viorel Nedelcu

pe 1 Decembrie 2014

Oricât de mult ne-am strădui să evităm trecutul sau să-l ignorăm, în realitate nu putem fi total independenți de el pentru că acesta este o parte inseparabilă din noi. Trecutul ne modelează printr-un proces silențios, în timp ce noi încercam să modelăm prezentul. Psihanaliză își propune să exploreze timpul, în forma lui ireversibilă și felul în care acesta își exercită influența asupra existenței prezente.

La nivelul simțului comun trecutul psihic se constituie sub forma unor amintiri, reprezentări, imagini, fantasme, dorințe, mai mult sau mai puțin conștiente. Aceste conținuturi psihice sunt stocate permanent într-o parte a minții, de unde se manifestă neîntrerupt, transformate sau deghizate.

Psihanaliză gravitează  în jurul ideii de restaurare a trecutului, într-un demers atât de similar cu eforturile migăloase ale unui arheolog, care odată ce a descoperit o formă parțială cu sens într-un sit arheologic, încearcă în baza ei, să  recupereze sau să reconstituie obiectul în întregul lui. Efortul este complex și necesită răbdare, dar mai ales timp.

În procesul terapeutic, acest demers de reconstituire și recuperare ar fi echivalent cu  descrierea realității psihice anterioare din mintea pacientului sau reconstituirea unui proces temporal pornind de la un eveniment sau o stare trecută ca și cauză generatoare a condițiilor prezente.

Leonard J. Lamm în cartea sa "Ideea de trecut. Istorie, știință și practică în psihanaliză americană" distinge două idei importante în privință trecutului psihic și anume: (1) trecutul se păstrează și...

Citeşte tot articolul

Search form

Newsletter

Primesti un email cu cele mai recente articole!