Suntem condamnați să repetăm destine care depășesc două sau chiar trei generații. Descentenții sunt afectați de traume rămase inconștiente peste timp din cauza unei insuficiente înțelegeri.
Prinși într-o pânză de păianjen nevăzută ne zbatem ca să ne eliberăm atunci când simțim că ducem cu noi o povară mult prea apăsătoare, care ne deraiază de la ceea ce simțim că ar trebui să fie destinul nostru.
"Concidențele" pot fi surprinzătoare - constatăm trăsături fizice similare absolut firești și le acceptăm că atare, ne regăsim până la identificare cu felul de a fi al unui ascendent - mama, tata, bunic, bunică, unchi sau mătușă iar dacă vorbim despre aspecte negative ne disociem până la negare de orice trăsături nefaste care intră în coliziune cu un construct pozitiv despre noi. Din păcate, negarea nu ne ajută și nu este suficientă pentru o bună funcționare. Sunt situații când acceptăm cu blazare ideea unui așa-zis blestem, ca singură explicație acceptabilă într-o logică liniștitoare desprinsă din spectrul unei gândirii fataliste: "ca așa mi-a fost dat să fiu iute la mânie ca bunicul".
Psihogenealogia întărește explicativ că istoriile personale developate în diferite psihoterapii, au scos la suprafața evidențe repetitive transgeneraționale, transmise inconștient de la o generație la alta de către părinții copiilor. Mai mult decât atât, unele așa-zise "coincidențe" merg până acolo încât în anumite momente de viață, o boală debutează neașteptat fără nici o premisă rațională. Investigând trangerational sau arborele genealogic poți avea surpriză că acel...
Citeşte tot articolul
