Se întâmplă de multe ori ca părinți profund implicați în educația copiilor lor și preocupați să le ofere oportunități de instruire cât mai variate să dea puțină atenție trăirilor emoționale ale acestora sau să nu știe cum să-i ajute atunci când se confruntă cu tristețea, supararea, frica, nesiguranța, furia, frustrarea, rușinea sau vinovația.

Unii părinți obișnuiesc să ignore sau să minimalizeze importanța emoțiilor copiilor. Ei se concentează pe oprirea cât mai rapidă a exprimării emoționale căutând mijloace de a le distrage atenția de la ceea ce simt.  Există și situații în care copii sunt criticați, certați și chiar pedepsiți atunci când exprimă furie sau frică. Unii părinți consideră că emoțiile negative ale copiilor sunt „anormale” pentru că nu există motive serioase (copii nu se confrunta cu dificultățile adulților), sau pur și simplu pentru că reprezintă o formă prin care copilul îi manipulează. Alții cred  că discutarea despre aceste emoții nu ar face decât să înrautățescă lucrurile și se tem că a trăi emoția va conduce automat la pierderea controlului.

Emoțiile negative sunt trecute cu vederea și pentru că sunt considerate nocive pentru dezvoltarea copiilor, ar putea avea legătură cu caracterul urât sau cu slabiciunea. Aceste modalități de a gestiona emoțiile negative ale copiilor au efecte nedorite, pentru că îi  învață că ceea ce simt este greșit sau lipsit de importanță, de aici apărând  incapacitatea de a-și regla emoțiile, sursă a  acțiunilor impulsive, dificultăților de concentrare și relaționare.

În mai puține cazuri, dar cu aceleași...