Error message

User warning: The following module is missing from the file system: imagcache_actions. For information about how to fix this, see the documentation page. in _drupal_trigger_error_with_delayed_logging() (line 1143 of /home/spatiulmental/public_html/includes/bootstrap.inc).

Status message

Momentan nu sunt articole in aceasta categorie. Va rugam sa alegeti un articol de mai jos
Postat de:

Andreea Oprea

pe 16 Decembrie 2014

Agresivitatea verbală, în forme mai subtile sau foarte directe este foarte prezentă în viața de zi cu zi în familie, la scoală sau la serviciu. Agresivitatea verbală îmbracă o varietate de forme: atac la adresa caracterului sau competenței unei persoane, insultă, tachinare, ridiculizare sau amenințare acompaniate de o expresie facială și un ton al vocii care îl pot face pe interlocutor să se simtă amenințat sau nesigur.

Studiile profesorului Dominic Infante de la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universiții Kent au relevant câțva factori care susțin predispoziția pentru agresivitatea verbală: ostilitatea reprimată (copiii expuși agresiunilor verbale și ostilității tind să dezvolte comportamente similare mai târziu în viață), învățarea socială, disprețul sau desconsiderarea față de interlocutor și încercarea de a impune un punct de vedere, compensând lipsă argumentelor.

De multe ori cei care agresează verbal se simt perfect îndreptățiți sムprocedeze astfel, neconstientizând că nu aduc prejudicii doar celor agresați, ci și lor înșiși. Ei pot fi percepuți, drept impulsivi, nedemni de încredere, lipsiți de empatie și chiar de competență.

Vărsarea furiei sau ostilității asupra celorlalți, deși poate părea justificataă nu conduce la rezolvarea problemelor ci mai degrabă îi motivează pe aceștia să răspundă la fel.

Cercetările indică faptul că agresivitatea verbală se poate transforma în agresiune fizică și chiar în lipsa acesteia produce efecte nocive similare (rănirea sentimentelor, iritare, jenă, furie, deteriorarea relațiilor)....

Citeşte tot articolul
Postat de:

Cristina Crintea

pe 8 Decembrie 2014

„Am fluturi în stomac ", „am un nod în gât", „m-am simțit ca un sloi de gheață”. Vă amintiți de câte ori ați spus sau ați auzit în jurul vostru aceste fraze? 

Multe evenimente din viața noastră de zi cu zi declanșează puternice reacții emoționale. În ciuda omniprezenței unor astfel de experiențe este, uneori, dificil să ne găsim cuvintele potrivite pentru a le descrie. Adesea zugrăvim emoțiile noastre prin metafore. În ciuda a ceea ce știm intuitiv despre emoții și a importanței lor evidente în viețile noastre, am putea avea unele dificultăți în găsirea exactaă a cuvintelor potrivite, în momentul în care ni se cere să le descriem sau să le definim. 

Una dintre metaforele utilizate atunci când vorbim despre rațiune și simțire este cea stăpân - sclav: înțelepciunea rațiunii care controlează ferm impulsurile periculoase, emoțiile pe care le suprimă, le canalizează sau le armonizează.

Metafora stăpân - sclav afișează în primul rând rolul inferior al emoției, ideea că emoția este în sine primitivă, mai puțin „inteligentă”, o „bestie” care poate fi cu greu stăpânită, mai puțin de încredere și mai periculoasă decât rațiunea, și, prin urmare, trebuie să fie controlată de aceasta. Însă, fără emoții, noi, oamenii, am avea prea puține cuvinte de vorbit și nici un motiv special pentru a ajunge unii la alții. Afectele motivează nevoia noastră de a ne juca și de a vorbi. Emoțiile încurajează oamenii să sape „adânc în sufletele” lor, să găsească empatie, să își comunice preocupările majore cu sinceritate și să spere că sentimentele lor profunde vor fi împărtășite...

Citeşte tot articolul
Postat de:

Viorel Nedelcu

pe 1 Decembrie 2014

Oricât de mult ne-am strădui să evităm trecutul sau să-l ignorăm, în realitate nu putem fi total independenți de el pentru că acesta este o parte inseparabilă din noi. Trecutul ne modelează printr-un proces silențios, în timp ce noi încercam să modelăm prezentul. Psihanaliză își propune să exploreze timpul, în forma lui ireversibilă și felul în care acesta își exercită influența asupra existenței prezente.

La nivelul simțului comun trecutul psihic se constituie sub forma unor amintiri, reprezentări, imagini, fantasme, dorințe, mai mult sau mai puțin conștiente. Aceste conținuturi psihice sunt stocate permanent într-o parte a minții, de unde se manifestă neîntrerupt, transformate sau deghizate.

Psihanaliză gravitează  în jurul ideii de restaurare a trecutului, într-un demers atât de similar cu eforturile migăloase ale unui arheolog, care odată ce a descoperit o formă parțială cu sens într-un sit arheologic, încearcă în baza ei, să  recupereze sau să reconstituie obiectul în întregul lui. Efortul este complex și necesită răbdare, dar mai ales timp.

În procesul terapeutic, acest demers de reconstituire și recuperare ar fi echivalent cu  descrierea realității psihice anterioare din mintea pacientului sau reconstituirea unui proces temporal pornind de la un eveniment sau o stare trecută ca și cauză generatoare a condițiilor prezente.

Leonard J. Lamm în cartea sa "Ideea de trecut. Istorie, știință și practică în psihanaliză americană" distinge două idei importante în privință trecutului psihic și anume: (1) trecutul se păstrează și...

Citeşte tot articolul

Search form

Newsletter

Primesti un email cu cele mai recente articole!