Luminile și umbrele interioare

În mitologia greacă, tânărul Icar, în zborul lui spre Soare, apropiindu-se prea mult de căldura și lumina acestuia, se prăbușește înapoi pe Pământ.  Pentru această călătorie, Icar avea aripi improvizate, construite și lipite artificial, cu care s-a apropiat prea mult de Soare, fascinat fiind de acest zbor eliberator.

Cred că această poveste mitologică are două învățăminte: cum ne construim aripile cu care ne propulsăm în călătoria spre „Soare”  și dacă atunci când mergem spre pozitiv, spre luminos, spre solar, suntem siguri că o facem fără să fim propulsați de fuga de părțile noastre întunecate.

Metafora nu este despre limitările ființei umane și nici despre faptul că nu putem  să țintim prea înalt. Este despre cum ne construim aripile pentru zborul și călătoria noastră. Atunci când aripile ne sunt improvizate superficial, adică nu sunt conectate cu identitatea noastră, cu valorile și resursele noastre, când sunt construite cu gândul de a zbura doar că să ne alimentăm ego-ul și mândria, atunci ele nu ne pot susține cu adevărat, pe durata întregii călătorii.

Fiecare dintre noi este un Icar, în căutarea părților luminoase, solare din noi. Doar că atunci când o facem fără să ne uităm cu curaj, cu deschidere spre părțile noastre negative, care de fapt reprezintă un acces la resurse  noastre interioare, e posibil să nu ajungem unde ne dorim. Întrebarea este cât curaj avem să recunoaștem ce simțim, ce credem, cât de autentici suntem în primul rând față de noi și implicit și față de ceilalți.

Dorința de integralitate, de a deveni, este foarte puternică în ființă umană, cu toții căutăm conștient sau mai puțin conștient să ne dezvoltăm identitatea și potențialitatea: cine suntem și ce putem face, ce lăsăm în urmă noastră?

Metafora aceasta este o invitație în a ne uită la noi înșine în totalitate,  cu curaj și cu blândețe, cu curiozitate și compasiune, la părțile pozitive și la cele negative, în aceeași măsură.

De ce e atât de dificil să privim în noi înșine și să recunoaștem aspectele negative?

Deoarece emoțiile negative sunt mai puternice și implicit și mai disimulabile, mai convertibile în mecanisme de apărare care fac dificilă observarea lor și „auto-demascarea” lor cu sinceritate și ușurință.

Emoțiile negative sunt mai puternice, dar ne indică de fapt gradul de deconectare de noi înșine,  prin faptul că reflectă carențe interne de natură  psihologică, nevoi neîndeplinite, resurse nemanifestate, amintiri care vor să iasă la lumina că să ne întregească înțelegerea de sine. Dacă le ascultăm cu atenție, emoțiile negative aduc cu ele informații și ne arată o direcție de urmat.

Emoțiile negative au efect mai puternic asupra noastră că indivizi, un exemplu este faptul că efectul unei zile plăcute nu influențează calitatea zilei următoare în aceeași măsură în care o zi proastă influențează cum ne simțim a două zi sau chiar mai mult timp.  

La nivel bio-mental, emoțiile servesc ca un sistem de orientare pentru experiență și oferă o rapidă aprobare sau dezaprobare mentală, care ne semnalează dacă să abordăm sau să evităm o situație. Capacitatea de a aborda emoțiile negative cu curaj este în directă relație cu gradul de reziliența internă, adică capacitatea de a ne da voie să simțim emoțiile, să ne uităm la credințele din spatele lor și să ieșim în urma experienței mai puternici. Cu alte cuvinte, să nu rămânem în stările negative, deoarece rămânem în starea de victima, care nu duce la creștere interiorâ.

În cartea Partea luminoasă a părții întunecate, Todd Kashdan și Robert Biswas-Diener spun că emoțiile negative poartă o semnificație mai precisă decât cele pozitive. Dacă am face un exercițiu de reflecție și am compara furia cu dragostea sau fericirea cu frică, apoi am scrie pe o hârtie toate cuvintele asociate emoțiilor negative care ne vin în minte și același lucru pentru cele pozitive,  am observă că cele negative sunt mai detaliate, mai specifice.

Concluzia?

Toate emoțiile sunt importante pentru structurarea noastră emoțională sănătoasă. Deși unele sunt puternic neplăcute, sunt utile, deoarece conțin o informație despre calitatea progresului  tău, a interacțiunilor tale, a mediului înconjurător. Cu cât încercăm să evităm stările negative, să le reprimăm, pierdem toată această informație valoroasă.

Numai pozitivitatea este insuficientă să înaintăm în interacțiunile sociale, în relații și în mediul înconjurător.

Stările negative ne fac mai atenți la detaliile din jur, am putea spune că mai prezenți, pe când stările de fericire ne dau un stil superficial de procesare, acordând atenție imaginii de ansamblu, nu detaliilor. Înclinația către optimism este importantă pentru păstrarea motivației, dar ne face să avem așteptări exagerate și mai puțin predispuși  să învățăm din greșelile noastre.

Oamenii fericiți sunt mai amabili, mai recunoscători, mai bun cetățeni, dar când stereotipurile negative sunt activate aceste beneficii dispar, deoarece folosirea scurtăturilor mentale e un mecanism uimitor de economic ca timp și energie. (Partea luminoasă a părții întunecate, Todd Kashdan și Robert Biswas-Diener).

Altruismul este adesea născut din furie reprimată, atunci când trebuie să mobilizăm energie și să obținem sprijinul pentru o cauză.  Furia ne da iluzia că avem controlul asupra consecințelor. 

Încercarea disperată de a cauta pozitivul și de a evita negativul nu este decât o mișcare zadarnică spre Soare, spre luminos.